Alianța Producătorilor de film devine membru asociat al Confederației Patronale Concordia. 10 industrii pentru o economie mai bună.

Romanian Alliance of Film Producers, o organizație ce reunește în prezent 45 de companii de producție cinematografică, a devenit membru al Confederației Patronale Concordia, care reprezintă acum 10 dintre cele mai importante sectoare de activitate din România.

Suntem extrem de onorați să fim parte din Confederatia Patronala Concordia. Momentan avem un set obiective clare, urgente și care țin de salvarea efectivă a domeniului în care activăm și activității de producție cinematografică de care depind atâția și atâția profesioniști din lumea filmului românesc. Totuși, acceptarea sectorului cinematografic, prin APF, alături de cele mai puternice industrii ale economiei românești, nu face decât să confirme aportul pe care îl are cinematografia și industria filmului la societatea românească. Suntem convinși că alături de noii noștri prieteni și parteneri vom putea dezbate real atât cu mediul public cât și cu cel privat despre dezvoltarea sustenabilă și importanța filmului ca produs cultural, vector de imagine și parte din motorul economiei.

Confederația Patronală Concordia este reprezentativă la nivelul economiei naționale și partener de dialog social. Reprezintă în acest moment cele mai puternice sectoare din economie (automotive, energie și utilități, financiar-bancar, hotelier, IT, retail, transport), cu un total de peste 300.000 de angajați și mai mult de 1.500 de companii, deopotrivă mari și mici, cu capital românesc și străin, având o perspectivă diversă și echilibrată asupra economiei naționale.

Mai multe aici